SOLIDARITATE,PENTRU CE?

SOLIDARITATE, PENTRU CE?

Reţin o observaţie interesantă a unui economist de marcă care, referindu-se la măsurile “anticriză” ale prezident-jucătorului-premier, constata “lipsa componentei etice a metodelor adoptate de guvern pentru rezolvarea crizei în România”.
Cred că tocmai acest aspect, lipsa de moralitate a hotărârilor luate de guvernanţii ţării, a indignat pe toţi cetăţenii oneşti. Lipsa de respect în tot ceea ce se întâmplă. Mai pe româneşte lipsa de obraz, reaua credinţă şi ura faţă de toţi cei ce i-au adus pe ei la putere. Faţă de cei care i-au votat sau nu. Faţă de aceia pe care au jurat să-i slujească cu bună credinţă şi cinstit.
Sunt convins că fiecare om, oricât de nevoiaş ar fi, ar înţelege nevoia de a contribui după posibilităţile sale pentru ieşirea din necaz a ţării. Cu condiţia ca necazul să fie unul obiectiv şi nu generat de nepriceperea şi de furtul guvernanţilor. Dacă, măcar o dată în ultimii ani, s-ar fi dovedit că sunt sinceri ei, potentaţii zilei, cei care gestionează banul public. Dacă, măcar o dată, ar fi demonstrat că le pasă de cei necăjiţi. Dacă, măcar o dată, ar fi dat de la ei pentru cei sărmani. Dacă, măcar o dată, s-ar fi văzut că doresc binele cetăţeanului. Dacă, măcar o dată, ei, guvernanţii, ar fi fost solidari cu suferinţele şi sacrificiile fără sfârşit ale omului de rând. Dacă, măcar o dată…
Din păcate, niciodată nu s-a întâmplat aşa ceva. Şi nu se vede nici un semn că s-ar dori altceva decât ascunderea adevărului în interes propriu sau de clan, şmechereală ieftină tipică borfaşului, furt mascat prin inginerii financiare şi jaf planificat atent al bunurilor pentru care generaţii de români au muncit cinstit.
Ieşirea din impas exclusiv pe seama celor sărmani este o măsură nu numai indecentă, cinică şi nedemnă. Este dovada supremă a fariseismului, lipsei de respect, neomeniei şi imposturii “aleşilor” neamului. Evidenţiază adevărul că nu le-a păsat niciodată de ceea ce se întâmplă cu ţara, cu truditorul care le-a permis îmbogăţirea peste măsură, cu România. Îi arată aşa cum sunt, fără masca iubitorului de ţară, pe cei de care depinde acum destinului nostru. Monştri. Adunaţi împreună ca într-un ciub şerpesc. Dispuşi să sugrume, să ucidă şi să distrugă milioane de oameni pentru a-şi păstra privilegiile, asigura binele personal şi îmbogăţirea prin furt.
Iată adevăratul motiv pentru care oamenii nu pot fi solidari cu Băsescu sau cu Boc. Ei, cei din jurul lor, cei care au guvernat înaintea lor, sunt adevăraţii responsabili. Ei au prăduit România. Ei au predat-o acum finanţei mondiale, cu popor cu tot. Ei au dat-o pe mâna unor bancheri fără milă, fără suflet, fără alt Dumnezeu decât banul. Unora care nu înţeleg sau nu la pasă că ţara asta, cu bune şi cu rele, e locuită. Că aici trăiesc oameni!
În loc să aibe parte de dreaptă judecată, de pedeapsa binemeritată, ei sunt tot acolo, sus. Şi cer săracului noi sacrificii. Culmea indolenţei, îi cer solidaritate. Ca şi cum ar fi furat împreună!

Rating 3.00 out of 5
[?]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*