GENERALI

            Ca multe alte demnităţi şi  aceea de înaltă capacitate militară a fost maculată în vremea cruntei democraţii şi imposibilei libertăţi pe care le-am căpătat în ultimii ani .

            Voit şi nu, armata ca instituţie a suferit modificări profunde. Din dorinţa de a o  asemăna cu “fraţii” occidentali sau panoceanici, au fost iniţiate asupra acesteia intervenţii chirurgicale profunde. Fiindcă nu despre despre aranjarea sprâncenelor, îngroşarea buzelor ori ajustarea lungimii nasului era vorba. S-a voit modificarea creierului, poate chiar un inplant de import!  Alţi ochi şi oase noi. Un alt schelet, primit de-a gata. Second hand, e adevărat, dar încă funcţional.

            Pentru asemenea operaţii, pacienta avea nevoie de un anestezic. Şi anestezicul  s-a numit politizare. Doza, la noi, a fost prea mare.  Cu efecte doar parţial necesare scopului. A amorţit simţurile şi a  înmuiat  împotrivirea.  Dar a generat anticorpi periculoşi. Anticorpi cu efecte canceroase, care s-au dezvoltat rapid. De zeci de ori mai repede decât oricare componentă firească a corpului ofiţeresc. Au ieşit în evidenţă, infectând totul în jur, spectaculos pentru privitorul din afară, mortal pentru suferindă. Au căpătat falsa identitate de “general”.  Îi vedem cu toţii. Un Onţanu, un Oprea, un Voicu, un Iordănescu. Şi mulţi alţii. Atât de mulţi şi atât de vizibili încât observatorul mai puţin atent îi poate confunda cu adevăraţii generali ai Armatei Române. Cu adevăratele puncte de sprijin ale corpului ofiţeresc. Cu aceia care prin muncă anonimă dar continuă se străduiesc să ţină în viaţă un organism prea mult încercat, pe care prea mult s-a experimentat.  Cu aceia care prin stăruinţa de zi cu zi menţin  vie una din componentele vitale ale oricărei naţiuni, ale oricărei societăţi, adaptând  treptat Armata la cerinţele vremii. Aceia care nu au fost murdăriţi de politică, nu s-au îmbogăţit peste noapte, nu au palate în ţară şi vile pe Coasta de Azur, nu au furat din puţinul oştirii. Care nu au lins locurile intime, ruşinoase, ale sus-puşilor vremii. Aceia care au iubit şi iubesc sufletul soldatului şi care sunt gata să lăcrimeze la durerile acestuia.

            Domnilor, aceştia sunt adevăraţii GENERALI ai Armatei Românie! Pe ei nu-i vedeţi, pentru că rostul lor nu este să fie vedete mondene ori politicieni oportunişti. Pozele lor nu apar în ziare. Pentru că ei sunt în cazărmi, pe câmpul de instrucţie, în zonele de aplicaţii, pe teatrele de acţiuni adevărate, cu morţi şi răniţi, cu suferinţă reală, drame ireparabile şi renunţări. Departe de familie, de paharul de şampanie, de muzica lăutărească. Ei nu zâmbesc şi nu se încruntă studiat în faţa camerelor de luat vederi. Pentru că ei nu au timp şi nu-şi doresc notorietate.  Ei construiesc, au în mână destine şi sunt preocupaţi de ceea ce fac.

            Ei sunt aceia care finisează adevărata faţă a istoriei armatei. Poate şi a ţării.  Ei, cu mintea şi priceperea lor zămislesc azi, pe criză, lipsuri financiare şi schimbări nebune de miniştri, o nouă Armată. Pe care o doresc puternică, frumoasă şi curată. Care să facă cinste acestui neam.

            Prieteni sau neprieteni, când rostiţi cuvântul “general” gândiţi-vă la ei, la  aceia pe care nu-i vedeţi, dar există şi fac pentru dumneavoastră  infinit mai mult decât vedetele poreclite aşa, cocoţate politic şi păgubitor pe demnităţi necuvenite.