UNDE ESTI, ARMATA ROMANA ? (ultima parte)

 Această scriere este dedicată durerii mute şi suferinţei miilor de militari români care se regăsesc în ea.

                                                                   UNDE EŞTI, ARMATĂ ROMÂNĂ?

                                                                                      (ultima parte)

         Cine îi apără pe militari?

         Îi apără comandantul Forţelor Armate?

         În  mod tradițional, Armata română are drept  comandant pe şeful statului..  Iată o tradiție care se respectă, o să spuneți. Comandantul- preşedinte, prin înalta poziție ocupată în stat, poate şi ar trebui să asigure buna funcționare a Armatei  ca instituţie fundamentală a statului. Să fie preocupat de dotarea, înzestrarea forţelor armate, de traiul, drepturile si statulul social al militarilor.

         Ce face de fapt? Sau, mai corect, ce se vede că face, pentru că noi, muritorii de rând, nu ştim tot ce preşedintele făptueşte. Se vede că acordă ordine şi medalii celor care îl slujesc robotind în birourile palatului Cotroceni. Semnează înaintări în grad pe baza unor criterii numai de domnia sa  ştiute, uneori vădit politice, fără nici o legătură cu meritele militare. Trimite tineri în uniformă drept carne de tun în zonele de război ale planetei şi varsă o lacrimă de complezenţă atunci când cei mai nenorocoşi dintre aceştia se întorc în sicrie de plumb. În ultima vreme, nici această simbolică lacrimă nu mai este vărsată…

          Unde este acum, când militarii sunt atacati politic într-un mod atât de dur? Când Armata e discreditată de însuși prim-ministrul ţării a cărei președinte este domnia sa, comandantul Forţelor Armate Române? Îl vedeți domnilor militari? Îi simțiți sprijinul?

          Mai țineți minte promisiunile dinaintea alegerilor prezidențiale? Venise în aula Ministerului Apărării să discute cu militarii… Cum să nu vi le amintiți! Acele promisiuni nu pot fi uitate. Erau făcute din suflet, din respect pentru dumneavoastră și din iubire! Aproape că lăcrima.

         O fi același comandant al Forţelor Armate sau s-o fi schimbat și noi nu am aflat?

          Nu mi-am propus să critic aici pe șeful statului, chiar dacă aş avea şi motivele şi dreptul s-o fac. Şeful statului reprezintă o instituție care trebuie respectată de fiecare român. Dar, în mod politicos,  pot să mă întreb: –  cum își onorează domnia sa funcția de comandant al Forţelor Armatei ale  României? Venind în mijlocul militarilor numai în ocazii festive sau doar atunci când are nevoie politic de sprijinul lor, înconjurat de jurnalişti şi cameramani care să-i imortalizeze gesturile şi cuvintele protocolare? Sau aplecându-se serios asupra problemelor reale ale tuturor militarilor, inclusiv cele sociale, ascultându-i, dovedind înţelegerea şi grija specifică unui commandant, unui adevărat conducător?

          Îi apără ANCMRR (Asociația Națională a Cadrelor Militare în Rezervă și Retragere)? 

        Această asociație, uniune până mai deunăzi, am înţeles că  are ca președinte onorific pe comandantul Forţelor Armate ale României. Ofiţer în rezervă şi domnia sa!  Prezenţa preşedintelui ţării ca membru de onoare conferă asociaţiei, în mod  incontestabil, un statut aparte. Are acces oricând și în mod necondiționat la președintele ei de onoare. Sau, cel puțin, așa ar tebui să fie!  Vreți să ştiți cu ce se ocupă ANCMRR?

          Iată: – ” recalcularea și actualizarea permanent a pensiilor, care a constituit și constituie și în continuare unul din obiectivele prioritare”…

                    -”duce o adevărată luptă pentru redresarea asistenței medicale și asigurării medicamentelor…”

           Credeți că glumesc? Nici prin gând nu-mi trece să fac glume.  Am citat, cuvânt cu cuvânt,  numai două din multele obiectivele de bază ale ANCMRR, pe care le prezintă tuturor militarilor trecuți în rezervă, invitându-i să adere la această organizație. 

Vedeți dumneavoastră, militari ai Armatei române, rezerviști ori în retragere, acum când sunteţi în pericol de a fi aruncați la lada de gunoi a societăţii,  sprijinul acestei asociații? S-ar putea s-o facă, dar eu să nu stiu.

Iată ce văd eu: – pensiile militare sunt pe cale de a fi ciuntite drastic în baza unor  criterii absolut  aberante; asistenţa medicală şi medicamentele, prin lege   gratuite,  practic nu mai există pentru militarii în rezervă sau retragere; avansările în grad pentru cei ieşiţi din rândul cadrelor active, care se acordau în baza unui protocol bine stabilit, încep a se face pe considerente politice, cu sau  fără ştiinţa acestei instituţii. Aţi auzit vreun protest al ANCMRR? Eu, nu!  

            O seamă de generali şi ofiţeri superiori sunt la conducerea ANCMRR. Există și un președinte de onoare… Ce fac ei acum? Unde sunt ei acum? Pe cine sprijină ei acum, dacă nu pe membrii şi nemembrii Asociaţiei?

         Există totuşi un susţinător vizibil, bătăios şi tenace pentru drepturilor militarilor. Este un sindicat al militarilor, cel care îi reprezintă pe cei alungaţi în mod ruşinos din rândul Armatei. Pe aceia daţi deoparte cu minciuni şi cu promisiuni niciodată onorate. Pare a fi  singurul care luptă.  Legalizat cu doar câteva luni în urmă, condus de nişte oameni de ispravă, n-a cedat şi nu se lasă încovoiat de valul demolator. Se numeşte SINDICATUL CADRELOR MILITARE DISPONIBILIZATE (SCMD) şi văzând disperarea tuturor militarilor, doreşte să-i reprezinte pe toţi.

         Însă e puțin. Cum să răzbească singur?

                                                            *

  NOTA (1).  În mod intenționat, pe parcursul  întregii lucrări substantivul  comun armată a fost scris cu majusculă.

                                                            *

NOTA (2). Citind comentariile cititorilor la primele părţi ale acestei scrieri, pentru că nu le poate răspunde fiecăruia în parte, autorul precizează acum că în paginile de mai sus nu a dorit să învinovăţească pe cineva anume. A descris o stare de fapt, aşa cum a văzut-o, a trăit-o şi a înţeles-o el. Nici  nu are pretenţia că deţine adevărul absolut. A intenţionat, doar, să asigure pe militarii nedreptăţiţi ieri şi azi, în pericol de a fi nedreptăţiţi şi mâine, mult prea mulţi din păcate, unii acum la vârsta senectuţii, alţii în putere, că nu sunt singuri. Că alături de ei se află oameni care înţeleg  suferinţa şi insatisfacţia lor.  Nimic mai mult.

Rating 3.00 out of 5
[?]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*